10 sfaturi pentru a-ți decora noul apartament

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

10 sfaturi pentru a-ți decora noul apartament

Te-ai mutat într-o locuință nouă și nu știi de unde să începi cu amenajarea acesteia? Nicio problemă! Avem noi câteva sfaturi pentru tine, ca să ai apartamentul mult visat.

Amenajarea unui apartament poate necesita o abordare diferită a stilului, în comparație cu locuințele mai mari, datorită spațiului disponibil și a funcționalității.

Având aceste limite în minte, am creat pentru tine o listă de 10 sfaturi de design interior, care vor avea, cu siguranță, un impact mare asupra apartamentului tău!

  1. Alege mobila potrivită pentru fiecare încăpere

Spațiul mic este adesea cea mai mare preocupare a proprietarilor de locuințe sau a chiriașilor, atunci când doresc să își decoreze apartamentul. Cea mai bună metodă prin care poți crea senzația de mai mult spațiu, este aceea de a alege mobilierul potrivit pentru fiecare cameră. Chiar și apartamentele tip studio pot părea mai mari, atâta timp cât piesele de mobilier nu umplu toată camera.

Caută piese de mobilier mici, simple, cu profiluri joase, contemporane, simple și funcționale.

  1. Stabilește zonele funcționale

Dacă ai un apartament tip studio sau unul cu un concept deschis în care livingul și sunt combinate, poți crea zone definite cu un scop specific, într-un spațiu mai mare.

Aranjează mobila în funcție de zonele specifice, cum  ar fi zona de relaxare, zona în care servești masa și zona de entertainment. Deși un apartament nu are toate camerele pe care le regăsești într-o casă, poți maximiza funcționalitatea și versatilitatea unei singure camere, prin crearea unor micro-spații.

Atunci când grupezi piesele de mobilier, trebuie să ai în vedere accesibilitatea și fluxul de trafic din întreaga cameră. Proiectează astfel spațiul, încât să ai zone clare de trecere, și să nu obstrucționezo ușile sau holurile.

  1. Folosește mobilier care poate îndeplini mai multe funcții

În apartamentele mai mici, e important să valorifici fiecare centimetru pătrat disponibil. Pentru a maximiza utilizarea spațiului, caută mobilier cu funcție dublă.

O canapea extensibilă poate ajuta la crearea unei camere de oaspeți într-un apartament de-o cameră. Otomanele și măsuțele de cafea cu spații de stocare ascunse, oferă mai mult loc pentru depozitare. Alege o masă pentru bucătărie care se poate extinde când e necesar, dar e mică atunci când nu o folosești.

  1. Dă culoare prin obiectele decorative și covoare

În unele apartamente, chiriașii nu pot zugrăvi pereții. În acest caz, poți folosi obiecte de decor pentru a depăși această limită, și pentru a crea un design care să pară personalizat și plin de culoare.

Pe lângă obiectele de decor, covoarele colorate adaugă rapid culoare și textură apartamentului. Poate nu vei reuși să faci prea multe cu parchetul pe care îl ai, dar un covor colorat peste el, poate ascunde imperfecțiunile și să ofere culoare și prospețime.

  1. Creează mai mult spațiu de depozitare pe verticală

Majoritatea apartamentelor au nevoie de mai mult spațiu de stocare. Pentru a remedia acest aspect, folosește-te de spațiul pe verticală. În loc să folosești spațiul important de pe podea, gândește-te să mergi în sus, cu ajutorul rafturilor suspendate pe perete.

  1. Folosește-te de colțuri

O soluție inteligentă pentru a maximiza spațiul util, este să te folosești de colțuri.

În general colțurile nu sunt folosite, dar sunt locuri valoroase unde poți crea locuri de șezut, spații suplimentare de depozitare sau să adaugi alte detalii de design, fără a ocupa spațiu util din zonele primare sau centrale ale unui apartament.

  1. Încorporează lămpile/becurile în designul tău

Multe apartamente au iluminarea în general pe tavan, deasupra capului. Deși s-ar putea să nu poți schimba acest lucru, poți crea un concept cald, primitor și funcțional, cu ajutorul iluminării.

În loc să te concentrezi pe ceea ce nu poți modifica în apartament (sistemul electric), detaliază și înfrumusețează lucrurile pe care le poți schimba (lămpile).

  1. Înviorează ferestrele cu ajutorul perdelelor

Un apartament ar putea să aibă ferestre mici, sau vechi și urâte. Poate nu le vei putea înlocui, dar poți să le schimbi aspectul cu ajutorul perdelelor sau a jaluzelelor.

Folosește perdele pentru a ascunde ramele inestetice ale ferestrelor. Pentru a face ferestrele și apartamentul să pară mai mari, atârnă perdele din tavan, care se prind pe podea. Acestea creează impresia că plafoanele sunt mai mari decât sunt în realitate.

  1. Folosește nuanțe de culori luminoase și aerisite

Dacă duci lipsă de spațiu în apartamentul tău, o metodă bună de a-l deschide, de a-l face să pară mai mare și mai primitor, este să folosești culori simple, deschise. Dacă spațiul este foarte , foarte mic, o paletă de culori neutre va funcționa bine, pentru a păstra continuitatea liniilor și pentru a preveni pauzele vizuale, care pot face ca apartamentul să arate și să se simtă și mai mic.

  1. Profită de spațiul din exterior

Una din cele mai importante caracteristici ale unui apartament este terasa sau balconul.

Folosește-te la maxim de acest spațiu și include-l în planurile tale de decorare. Caută mobilier rezistent, durabil, dar și elegant, care va rezista la capriciile vremii, și extinde spațiul util. Aceste zone exterioare sunt o extensie a spațiului de locuit, iar cu mobila potrivită, adaugi instant metri pătrați la apartamentul tău.

Cu puțină coordonare și atenție, spațiile mici pot fi extrem de încântătoare și funcționale. Inspiră-te din imaginile de mai jos![/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_gallery type=”image_grid” images=”5313,5314,5315,5316,5317,5318,5319,5320,5321,5322″ img_size=”large”][/vc_column][/vc_row]