fbpx Skip to content

Se schimbă regulile pentru cei care caută apartamente de vânzare în Tg Mureș

Se schimbă regulile pentru cei care caută apartamente de vânzare în Tg Mureș

Într-o piață foarte dinamică, așa cum e cea imobiliară, cei care caută în lista de apartamente de vânzare în Tg Mureș se așteaptă la modificări ale „regulilor” jocului.Una din aceste modificări vine acum de la apariția unei ordonanțe de Guvern care modifică regulile după care se acordă reducerea cotei de TVA la 5% pentru locuințe

Cum e acum?

Cei care caută să se mute într-un bloc nou și sunt la curent cu listele de apartamente noi de vânzare în Tg Mureș probabil știu că există o cotă TVA redusă la 5% pentru achiziția de locuințe. Ea se aplică locuințelor care îndeplinesc totuși câteva condiții:

  1. Suprafața lor utilă să nu depășească 120 mp, însă fără să includem aici anexele gospodărești.
  2. Valoarea totală a locuinței – fie ea casă sau apartament, incluzând aici terenul pe care sunt construite – nu trebuie să treacă de 700.000 de lei, valoare în care nu intră TVA-ul.
  3. Mențiunea 3 nu este legată de locuințe în sine, însă este importantă – acum numărul tranzacțiilor nu este limitat, iar dacă cumperi trei sau patru locuințe care se încadrează la primele două mențiuni, poți beneficia de cotă redusă la fiecare dintre ele.

Cum va fi de la 1 ianuarie 2023?

Ei bine, potrivit OG 16/2022, care modifică regulile de acordare a cotei de TVA reduse la 5%, de la 1 ianuarie 2023, cei care au semnat contracte în care se obligă să plătească un avans pentru achiziția de locuințe respectând condițiile pe care le-am amintit mai sus, beneficiază în continuare de această regulă. De asemenea, pentru cei care cumpără de la 1 ianuarie, regulile se modifică ușor, iar condițiile vor fi următoarele:

  1. Rămâne valabilă aceeași limitare a suprafeței utile la 120 mp, exact ca în acest an, fără să includă anexele gospodărești.
  2. Valoarea locuințelor, inclusiv a terenului pe care sunt construite, va fi redusă de la 700.000 la 600.000 de lei.
  3. Numărul tranzacțiilor, în prezent nelimitat, va fi restricționat la una. Așadar, chiar dacă îndeplinește toate condițiile, de la a doua tranzacție, deja cota redusă de 5% nu va mai putea fi aplicată.

În fine, de menționat și că OG 16/2022 mai prevede o măsură tranzitorie. Așadar, plafonul de 700.000 de lei se menține în continuare, dacă tranzacțiile au ca obiect locuințe pentru care s-au încheiat contracte având ca obiect plata unui avans, anterior datei de 1 ianuarie 2023.

Ce poți face?

Dacă ești în căutarea unei locuințe noi, ești la zi cu lista de apartamente noi de vânzare în Tg Mureș, cunoști toate proiectele imobiliare noi și urmează să iei decizia finală, trebuie să știi că e momentul să te grăbești, să te decizi și să faci pasul decisiv – semnarea unui contract și plata unui avans. Asta, pentru ca să te poți încadra la măsura tranzitorie prevăzută de ordonanță și să te bucuri de plafonul actual de 700.000 de lei, ca să primești cota redusă de 5%. Cu alte cuvinte, să ai parte de două mari beneficii:

  1. Să ai o plajă mai mare de opțiuni, în care sunt incluse toate locuințele cu valori între 600.000 și 700.000 de lei.
  2. Dacă vrei să cumperi un apartament nou, sunt toate șansele ca luându-l acum, să plătești un preț considerabil mai mic ca atunci când l-ai lua după 1 ianuarie 2023.

Concluzii

Sigur, Green Residence e doar un proiect din rândul mai multor opțiuni pe care le ai la dispoziție. Iar dacă ești în căutarea de apartamente direct de la dezvoltator, noi, atunci cu siguranță ai făcut un research și ai văzut care sunt opțiunile, fiecare cu avantajele și dezavantajele sale.

Mai multe articole