fbpx Skip to content

Lei, euro sau altă monedă? Cum luăm un credit imobiliar?

Lei, euro sau altă monedă? Cum luăm un credit imobiliar?

Avem niște bani puși deoparte, am economisit o vreme mai scurtă sau mai îndelungată, iar acum ne-am decis să ne achiziționăm o locuință. Totuși, știm cu toții că prețurile de pe piața imobiliară sunt de multe ori prohibitive pentru a cumpăra o locuință, fie ea apartament sau casă, cu banii strânși doar din economii. Majoritatea tranzacțiilor imobiliare având ca obiect locuințele personale se fac în urma accesării de cumpărător a unui credit. Aici lucrurile devin mai complicate. După 40 de ani de comunism în care exista o singură bancă și o singură monedă, deci o singură ofertă de credite imobiliare, am ajuns pe o piață bancară extrem de colorată, însă din fericire stabilizată după marile falimente de la începuturile lui, în anii ’90. Avem o sumedenie de bănci comerciale pe piață, iar creditele se pot da în lei, precum și în alte monede. Fără o cultură financiară prea dezvoltată, au apărut și comportamente iresponsabile din partea băncilor (a se vedea perioada creditelor de nevoi personale acordate fără o minimă verificare a solicitantului), dar și din partea consumatorilor (credite pe perioade extrem de îndelungate cerute în monede oarecum exotice). Cum facem alegerea corectă în privința creditelor? La ce să fim atenți? Sunt întrebări pertinente pe care cu toții ar trebui să ni le punem înainte de a semna pentru a ne îndatora pe 20-30 de ani.

Alegerea monedei

Regula de aur în alegerea monedei în care vom solicita creditul imobiliar este una de la care sub nici o formă nu ar trebui să facem rabat. Ea spune că întotdeauna trebuie să solicităm creditul în moneda în care ne câștigăm veniturile, fie că suntem plătiți cu un salariu, dividende, contract de drepturi de autor etc. Este extrem de important să facem asta pentru a ne feri de un risc major, acela adus de aprecierea și deprecierea anumitor monede, lucruri care se întâmplă fără să le putem prevedea din timp. Cea mai bună exemplificare a acestei reguli este adusă de sumedenia de români care au accesat credite imobiliare în franci elvețieni, într-o perioadă în care cursul de schimb al monedei elvețiene era extrem de stabil, pentru ca mai apoi, într-o perioadă scurtă de timp, cotațiile să se dubleze. Mulți au ajuns într-o situație extrem de neplăcută, în care au fost nevoiți să-și vândă locuințele pentru a putea rezista în fața ratelor tot mai mari pe care trebuiau să le achite la băncile de la care s-au împrumutat. Iar vina aici se poate spune că a fost împărțită între clienții care nu s-au informat suficient, pe de-o parte, dar și băncile care i-au încurajat să se împrumute într-o monedă oarecum exotică.

Situația în acest moment

În acest moment, după episodul francului elvețian, în care clienții au fost puternic afectați (însă unii din ei s-au redresat, au apelat la instanțe și au început să câștige în disputa cu băncile), iar acum încep să fie și băncile afectate, o parte din jucătorii de pe piață și-au învățat lecția. Mai mult, o parte din bănci au decis chiar să nu mai acorde în acest moment credite decât în lei. Asta a făcut ca piața să abunde de oferte de credite în lei. Tot aceste credite au acum dobânzi mici, iar asta vine la pachet cu un risc valutar mai mic, pentru că majoritatea covârșitoare a românilor încă este plătită în moneda românească, nu în euro sau alte valute. Oricum am lua-o, în acest moment leu românesc este alegerea corectă pentru a face un credit imobiliar pe termen lung – desigur, cu rezerva că regula nu se aplică la cei care sunt plătiți în altă monedă.
Dacă e să vorbim și de cifre, atunci trebuie spus că în acest moment creditele imobiliare în lei au o dobândă anual efectivă (DAE) de aproximativ 4%, pe când la creditele în euro aceeași DAE se apropie de 5%. După ce facem calculele vom observa la final că valoarea ratei lunare ajunge să fie, la creditele în euro, mai mare decât la cea în lei cu aproape 10%, ceea ce reprezintă o diferență considerabilă, dacă luăm în considerare că vorbim de credite acordate pe termen mediu și lung. Ca să fie și mai ușor de înțeles, dacă în acest moment accesați același credit în valoare de 10 lei, pe o perioadă de 30 de ani, la finalul achitării ratelor veți fi plătit un total de 17 lei dacă ați fi plătit în lei și 18 lei dacă veți fi plătit în euro. Puneți acum mai multe zerouri după aceste cifre și vedeți importanța acestei diferențe. În plus, dacă euro se apreciază față de leu, atunci diferențele dintre cele două credite și valoarea ratelor aferente va crește încă și mai mult.

Concluzii

Nu există nici un sfat pe care cineva vi-l poate da legat de evoluția cursului de schimb. Nu există predicții fără cusur, așa că asumarea unui risc valutar o faceți știind că oricât puteți să epuizați avantajele de moment și să dați de probleme. Sigur că există și soluția unor refinanțări, însă ele nu vor rezolva niciodată întrutotul problemele aduse de fluctuațiile valutare.
Așadar, singurele noastre sfaturi ar fi să vă informați temeinic în privința ofertelor de credite pe care consultanții băncilor vi le pun în față, să puneți întrebări și să cereți lămuriri suplimentare legate de condițiile de acordare a creditului, tranșele în care vă sunt virați banii, dar și legate de calendarul de rambursare. Citiți cu atenție contractele înainte să le semnați și faceți tot posibilul să respectați regula de aur care spune că întotdeauna e bine să ne împrumutăm în moneda în care ne câștigăm veniturile.

Mai multe articole